Magyar       English  









 

 

blogspot hit counter

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Coltau

  Viata lui Teleki

  Activitatea literara a lui Teleki

  Vizita lui Petofi

  Cununia lui Petofi

  Luna de miere
  Istoria Castelului

  Sarbatoarea Coltaului

   Top
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Coltau

  Viata lui Teleki

  Activitatea literara a lui Teleki

  Vizita lui Petofi

  Cununia lui Petofi

  Luna de miere
  Istoria Castelului

  Sarbatoarea Coltaului

   Top
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  Coltau

  Viata lui Teleki

  Activitatea literara a lui Teleki

  Vizita lui Petofi

  Cununia lui Petofi

  Luna de miere
  Istoria Castelului

  Sarbatoarea Coltaului

   Top
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COLTAU

Prima atestare al Coltăului se găseşte în documentul conventului de la Leles (Slovacia), în 1405. Atunci aparţinea de moşia familiei Dragfi. În 1549 este în domeniul Chioarului. Politicianul deosebit, cancelarul Ardealului, Teleki Mihaly, cumpără teritoriul Coltăului cu donatio domnesc, împreună cu alte localităţi, şi aşa devine stăpânul teritoriului. Localitatea figurează ca proprieatatea familiei Teleki.            

Prima atestare al Coltăului în documentul conventului de la Leles (1405).         

    În legătura cu originea denumirii, păreriile se împart. Unii atribuiesc originea cuvântului Kalota (înălţare stăncoasă), alţii deduc originea din numele de localitate de origine slavă Koltov. Explicaţia a treia întemeiează presupunerea pe numele de familie Kolta.

            Castelul din Coltău, care se află pe marginea estică a comunei, a fost construit între 1740-1760, în stil baroc. Fiind construită în formă de pătrat regulat, nu seamănă cu castelurile nobililori contemporane. Este greu de aflat, din ce cauză a fost construit în forma asta simplă, în stil de cetate. Odată a îndeplinit şi această funcţie. În 1848, în situaţie de urgenţă, aici a găsit refugiu, contele Teleki împreună cu nişte colegi, de răsculaţi. 

            În parcul castelului, care căndva era larg, se găsesc nişte copaci de raritate (chiparos de baltă, frasin), de căteva sute de ani, care evocă atmosfera trecutului.

            Coltău are aproximativ 1300 locuitori – dacă neglijăm ţiganii aşesaţi pe marginea vestică a comunei – majoritatea fiind reformaţi maghiari (1028 persoane).

            De pe terasa castelului, care s-a construit ulterior, este o panoramă deosebită spre nord către munţii apropiaţi. Frumuseţea peisajului este deosebită şi azi, aşa cum a scris contele Teleki, stăpânul castelului:

            „Din grădina mea este o vedere, că pe teritoriul continental este greu de găsit aşa ceva. Casa construită pe o înălţare cu vale: în faţa către nord este o cîmpie întinsă cu făneţe verzi şi grupuri de stejari, teritoriul fiind şerpuit de apa Lăpuşului, fiind vizibil cursul ei de pe înălţime, aşa cum zicea Petőfi de Someşul cotit, „ca un fulger îngheţat”. În spatele răului, dealuri înclinaţi, cu pruni, deasupra lor un platou cu păduri întinse de stejar. În timp frumos se văd turnurile albe din 18 localităţi, şi grădinile satelor plantate cu pomi, ca şi cum ar sta în mijlocul pădurii, glasul clopotelor se aud până la noi în vale, şi în timp frumos şi clopotul din Baia Mare se aude până aici. În fundal în curbură amfiteatrală se află munţii Carpaţi” (Teleki Sándor: Petőfi Sándor în Coltău).

 

Viaţa lui Teleki Sándor

 

         În istoria literară cunoaştem ca prietenul lui Petőfi, Jókai şi Victor Hugo, în istorie ca colonelul lui Bem şi Garibaldi, în muzică ca tovarăş de drum a lui Liszt. Jókai a rezumat viaţa contelui astfel: „... a trăit, s-a distrat şi s-a luptat împreună cu toate naţiile culturate şi barbare a continentului, a răbdat gloria şi a căutat necazul, a trecut prin foc de tun, prin furtună pe mare, nevătămat, a fost prieten bun cu Victor Hugo, cu cei doi Dumas, cu Liszt, Petőfi, şi cu alţi scriitori, muzicieni, pictori şi sculptori faimoşi a secolului nostru, a ajutat pe Garibaldi să cucere ţări şi pe alţi oameni, să atingă vise irealizabile, a discutat cu regi şi împăraţi despre soarta Ungariei, şi s-a entuziasmat cu pribegi şi poeţi pentru libertate, a umblat prin toată Europa, ca să descoperă ce frumoasă  panoramă este de pe dealul Coltăului...”

Teleki Sándor s-a născut la Cluj  în 27 ianuarie 1821, într-o familie nobilă. Tatăl lui Teleki János, mama Mikes Erzsébet, sora lui, Roza. Primii ani din copilărie şi-a  petrecut la Sărmaşu. Studiile a făcut la Cluj, în 1835-36 pedagogul lui a fost Táncsics Mihály. După terminarea liceului a continuat studiile la academia de drept din Cluj, după care a studiat la Universităţiile de renume din Europa. Spiritul lui neastămpărat a suferit cu greu monotonia amfiteatrelor, a făcut schimbare şi perioada 1841-1845 a petrecut cu călătorii. Atunci s-a început prietenia lui cu Liszt Ferenc, cu cine a umblat prin toată Europa. În 1845 părinţii lui, cu scopul de a se stabili într-un loc, au încredinţat lui Teleki Sándor administrarea moşiei din Coltău, aşa a devenit tânărul de 25 de ani, proprietarul unui castel singuratic. Dar Teleki Sándor nu s-a născut ca să trăiască viaţa moşierilor de provincie. Castelul bătrân repede s-a umplut cu viaţă, prieteni, colegi de luptă, artişti din ţară şi sosiţi de pe teritoriul Europei. Unul dintre ei a fost Liszt Ferenc.

La toamna anului 1846, când Liszt a venit pentru prima dată în Ardeal, în turneu de concert, la invitaţia lui Teleki a făcut o vizită şi în Coltău, unde a petrecut căteva zile ca musafirul lui Teleki.          

Teleki în viaţa politică    

            Atmosfera politică din anii 1840, a fost favorabilă pentru firea neastămpărată a lui Teleki. Cu apropierea evenimentelor din 1848, s-a simţit hotărât, că a sosit timpul pentru schimbări sociale în Europa. În 1846-47, la vîrsta de 25 ani, s-a prezentat cu succes la alegerea deputaţiilor.

Cu cuvântarea lui în limba română, a reuşit să cucerească în primul rând nobilimea teritorului Chioarului pentru ideile programului liberal opoziţionale.

            În cunoaşterea concepţiei politică a lui Teleki, putem înţelege uşor, cum a putut ajunge într-o prietenie atît de apropiată cu Petőfi, dealtfel ar fi greu de explicat, de ce a fost Teleki singurul aristocrat, acceptat  de Petőfi a ca prieten.

            Evenimentele revoluţiei din 1848-49, au găsit pe Teleki în scaunul de căpitan suprem al Chioarului. A avut ocazia să demonstreze talentele lui organizatorice ca colonelul lui Bem, unde a luptat bătăliile mari a revoluţiei. După revoluţie a ajuns în captivitate, şi a fost prizonier în cetatea Aradului. Sentinţa de moarte a evitat numai, având noroc, fugind, pentru că în absenţa lui tribunalul militar austriac, l-a condamnat la moarte, şi simbolic l-a şi executat.

            A trăit în exil 18 ani. Întăi a mers la Paris, dar mai tîrziu a fost silit să se refugieze pe insula Jersey, şi insula Guemesey. Aici s-au adunat exilaţi francezi, maghiari, şi italieni în jurul lui Victor Hugo, şi au editat împreună revista democraţiei mondială „L Homme”. Între timp la Londra s-a cunoscut cu o fată bogată, cine vorbea şi ungureşte, cu Bickersteth Ana, cu cine se căsătoreşte în 1856. această căsătorie nu a fost durabilă, după un an, s-au divorţat paşnic.

            La primăvara anului 1860, găsim pe Teleki între numeroşi emigranţi maghiari, lăngă revoluţionarul italian Garibaldi, ca prietenul, şi colonelul lui. După o bătălie siciliană, Garibaldi a făcut schimb de cămaşă cu Teleki, care însemna că l-a primit ca pe fratele lui.

            După înţelegere Teleki a fost amnestiat, astfel după o emigraţie de 18 ani, a putut întoarce la Coltău. A sosit cu a doua soţie, francezoaica Litez de Tiverval Matild. Din această căsătorie au avut 4 copii (Sándor, László, János, şi Blanka).

            După întoarcere, Teleki a putut saluta musafirii sosiţi în castelul lui, între ei pe Leövi Klára şi Jókai Mór.

Mormântul lui Teleki

Activitatea literară a lui Teleki Sándor          

            După emigraţia, Teleki Sándor s-a retras de la viaţa politică, şi s-a dedicat în primul rând scrierii. Specia principală a fost memoarul, în care a eternizat evenimentele trăite în revoluţie şi emigraţie. În afară de asta a mai scris reportaje, nuvele, anecdote, scrisori deschise. Nu a devenit scriitor de romane, dar cine cunoaşte scrierile lui, este convins, că aceste scrieri sunt adevărate romane biografice. A rezumat viaţa lui plină de aventuri în şase volume. Scrierile lui au fost foarte populare în rândul cititorilor.

 

             Teleki Sándor a trăit ultimii zece ani în Baia Mare, castelul din Coltău lăsând la fiul cel mai mic Teleki János. În ultimii ani de viaţă nu s-a mai ocupat de politică, dar concepţiile democratice nu a renegat niciodată. Pentru viaţa şi activitatea litarară Asociaţia Petőfi şi Asociaţia Kisfaludy l-a ales între membrii lui. În ultimul an de viaţă a devenit cetăţean de onoară a oraşului Baia Mare.

A murit în 18 mai 1892. Înainte de a muri dorinţa lui a fost, să fie înmormântat în Coltău sub „Cornul preferat” a lui Petőfi. Dorinţa lui a fost îndeplinită, dar mai tărziu în 1936 – după ce urmaşii lui au vândut castelul şi parcul, şi rămăşiţele pământeşti au ajuns pe teritoriul străinilor – mormântul lui a fost strămutat în cimitirul din Coltău. La mormântarea în 1892 a fost o zi înnorată de mai, la această ocazie au participat reprezentanţii vieţii politică, foşti colegi de luptă, şi populaţia din Coltău şi Cătălina. Teleki Sandor este demn să comemorăm cu respect, a avut o carieră deosebită de la casa natală din Cluj până la cimitirul din Coltău.

Casa lui Teleki Sándor construita în 1880.

Urmaşii - Laszlo Teleki strănepot, Janos Teleki nepot, Istvan Banffy, Pal Teleki - la mormântul marelui strămoş în 16 mai, 1992.

Vizita lui Petofi in Coltau

 

Teleki Sándor a făcut cunoştinţă cu Petőfi la 8 septembrie 1846 în Carei, la un bal.

Atunci a invitat Teleki pe Petőfi la Coltău.

În mijlocul anului 1846 Petőfi a venit la Baia Mare, ca să viziteze pe artistul Törökfalfi Papp Zsigmond, care a înştiinţat pe Teleki despre sosirea lui, cine mai târziu a adus pe Petőfi la Coltău.

            Petőfi a îndrăgit mult împrejurimea, a învăţat să călărească, s-a plimbat cu trăsura, a făcut excursii la locurile cele mai frumoase a regiunii.

Julia, sotia lui Petofi

 

Patul pe care au dormit cuplul Petőfi .

Documentul care atestă năşia cuplului Petőfi

 La această vizită a făcut cunoştinţă cu ţiganca numită Pila Anikó, cine după amintirea contemporarilor a vizitat din când în când pe Petőfi în nopţiile de toamnă. În poezii nu pomeneşte despre ea, fiindcă inima lui Petőfi a fost deja a lui Szendrey Júlia. Căt de bine s-a simţit Petőfi în Coltău la prima vizită, demonstrează că deja atunci a eternizat impresiile, regiunea şi prietenul lui în poezii. În 1847 a vizitat de mai multe ori Coltăul.         

Cununia lui Petőfi cu Júlia  

            Petőfi a trăit mai bine de un jumătate de an departe de Júlia, până ce în 16 mai 1847 a mers la Ardud şi a cerut mâna Juliei. Răspunsul fetei a fost imediat pozitiv, însă tatăl fetei a fost de acord numai după o aşteptare de trei luni cu căsătoria. În 5 august 1847 Petőfi s-a logodit cu Julia, iar cununia a avut loc în 8 septembrie.

            În 1847 la începutul lunii septembrie Petőfi a venit la Teleki cu dorinţa, ca contele să-i împrumute castelul pe o vreme, pentru că ar dori să petreacă luna de miere aici. Teleki a îndeplinit dorinţa prietenului lui cu cea mai mare plăcere, şi pe perioada aceasta – în afară de bucătar şi bucătăreasa – nu a rămas nimeni în castel, chiar şi el s-a dus la părinţii lui lui, la Cluj.

La 8 septembrie 1847 Petőfi s-a cununat cu Julia în Ardud. După cununie s-au urcat în trăsură, să vin în Coltău, dar pentru spargere de roată nu au putut ajunge. Au fost nevoiţi să petrec prima noapte în Baia Mare în hanul Vulturul de aur.

Luna de miere din Coltău

 Ultima şi totodată cea mai lungă şedere a lui Petőfi în Coltău împreună cu soţia lui, a fost între 9 septembrie şi 20 octombrie în 1847. Au fost cei mai frumoşi şase săptămâni din viaţa lui, şi a dăruit lirei maghiară nişte poezii deosebite.

Camera în care au locuit perechea Petőfi, se află în partea nord-vestică a castelului, de aici este cea mai frumoasă panoramă spre munţii maramureşeni. Cel mai mult timp şi-au petrecut în această cameră, sau sub cornul din parc, de unde de asemenea este o panoramă deosebită. Zilnic au făcut o plimbare la izvorul „Vajda”, unde au mers să ascultă cântecul apei, care curge gros cât braţul.

În timpul lunii de miere au devenit naşii fetiţei unui cuplu din Coltău, Sebestény Katalin. Luna de miere a trecut repede. În 20 octombrie 1847 au plecat. După căţiva luni, în vremea plină de evenimente, Petőfi este recrutat lângă generalul Bem.  Atunci încă nimeni nu a bănuit, că nu va mai revede niciodată martorii îndeplinirii fericirii lui, castelul, cornul, munţii acoperiţi de zăpadă, şi că mai are doar şase luni de trăit.

Petőfi Sándor a murit în luptă, la 31 iulie 1849. A scris 33 de poezii în Coltău.

 

Istoria castelului

 

În 1936 contele Teleki János a văndut moşia, şi s-a mutat din Coltău, cu familia sa. După al II-lea război modial castelul a fost locuit de secui refugiaţi, care au plecat doar după căţiva ani. După asta castelul funcţionează ca sediul cooperativei agricolă. Din 1948, în etajul castelului a funcţionat căminul cultural, parterul şi azi funcţionează ca grădiniţă şi sală de şcolă.

În 9 ianuarie1960 căţiva oameni înflăcăraţi, în frunte cu directorul şcolii, Palkó Gábor, au amenajat camera din  partea nord-estică la etajul castelului, ca cameră comemorativă. La pornire a existat doar o comodă neagră, un pat, şi nişte reproducţii fotografice fără rame din Arad. În aproape 50 de ani trecuţi de atunci, camera comemorativă s-a dezvoltat, şi acum ocupă tot etajul castelului. Schimbări semnificative s-au întămplat în anii 70, când Sebestyén Mihály,  fostul vizitiul contelui, a fost numit supraveghetorul muzeului. A găsit un ajutor înflăcărat, în persoana profesoarei Varga Rozalia. Mobilierul muzeului a fost reînnoit, patul a fost completat cu cuvertură populară, şi de la an la an s-a îmbogăţit materialul expus. Pereţii s-au umplut cu picturi şi reproducţii cu Petőfi, şi Julia, şi în vitrine au ajuns copiile manuscrisurilor lui Petőfi. În această vreme s-a făcut bustul poetului de Várvédő István.

De la mijlocul anilor 90 s-a făcut o transformare şi modernizare generală. Fiecare sală are un aspect specific: camera nord estică se leagă de luna de miere, sala mare de artă literară, sala Teleki evocă soldaţii glorioşi din 1848, sala Jókai ne aminteşte de timpuri postrevoluţionare, de călătoriile autorului de renume în Coltău, iar în colţul sud-estic în 2005 s-a deschis sala Teleki Blanka.

Parcul castelului, care înaintea evenimentelor din 1989 a fost lăsat la soarta lui, deasemenea a trecut prin transformări semnificative. Cu un deceniu mai devreme o furtună de vară, a dărâmat cornul aflat în colţul nord-estic al parcului, care ne aminteşte de Petőfi, acum puietul lui veghează masa de piatră, unde s-au născut poeziile atât de frumoase.

În mijlocul parcului a găsit loc arta sculptorului din Szolnok, Pogány Gábor Benő, care reprezintă perechea Petőfi şi Julia. Să ne oprim aici o clipă. Nu a fost ridicat pe piedestal înalt, şi acest lucru este bun şi ca simbol. Semnalează, că cel mai mare poet al maghiarilor şi azi trăieşte între noi.          

Sărbătoarea Coltăului  

Prima duminică a lunii septembrie este sărbătoarea Coltăului, la acest sfărşit de săptămână comemorează regiunea, şi oaspeţii din ţinuturile îndepărtate, luna de miere petrecut aici de c Petőfi, şi Julia. Comemorarea se începe cu încoronarea statuii, recitări de poezii, ceea ce este urmat de un program la aer liber. Începând de seară, fiecare vizitator continuă distracţia, la bal sau la discotecă.

            Pentru prima dată s-a ţinut serbarea Petőfi în 1939. Coltăuanii, băimărenii, şi maghiarii teritoriului, au înţeles semnificaţia simbolică a evenimentului, şi au venit în masă pe locul, care a însemnat pământul fericirii pentru poetul libertăţii şi dragostei. Aşa a devenit Coltău locul întălnirii şi tradiţiei, care este organizat în fiecare an, prima duminică din luna septembrie. În 1984 conducerea comunistă – realizând, ce semnificaţie simbolică are serbarea – a interzis, dar în 1990 a devenit  din nou posibil, să omagiăm spiritul lui Petőfi. Locuitorii comunei de pe lângă Lăpuş sunt mândrii, că trăiesc într-o localitate, care a dat inspiraţie la nişte creaţii literare de semnificaţie mondială.

 

Mulţumiri domnului redactor SANDOR KLACSMANYI, cine a oferit şi a pus la dispoziţie informaţiile preţioase adunate despre istoria Coltăului, încă înaintea apariţiei cărţii, pentru care a colectat!

 

 Top

 

Web site and all contents belong to Ottó Koncsárd   © Copyright 2008,

All rights reserved.

Actualizat: 26.03.2010